Postul de secretar al unei comune din Olt a fost adjudecat

Date:

Vineri 28 iunie 2019 a avut loc concursul (proba interviu) pentru postul de secretar al comunei Tătulești, organizat de Agenția Națională a Funcționarilor Publici. Singurul candidat care a susținut examenul pentru acest post a fost declarat admis. Este vorba despre Adrian Grecu care a reușit să obțină 94,4 puncte la proba scrisă şi 75,4 puncte la interviu.

  La concursul pentru ocuparea funcției de conducere vacante de secretar al comunei Tătuleşti, din judeţul Olt, inițial, s-au înscris patru candidați.

În urma selecției dosarelor, doar unul din cei patru candidați a fost admis. Dacă doi dintre candidați au fost respinși pe motiv că nu îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 54 lit. f) din Legea nr. 188/1999, republicata cu modificările și completările ulterioare, cel de-al treilea candidat a fost respins întrucât nu a depus la dosar  documentele prevăzute de art. 49 alin. (1) lit. b) si f)din H.G. 611/2008, cu modificările și completările ulterioare. În plus candidatul nu a făcut dovada  îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 57 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 188/1999, republicata, cu modificările si completările ulterioare. Candidatul rămas în cursă, în speță, Adrian Grecu a reușit să promoveze examenul.

 

Distribuie

spot_imgspot_img

Anunțuri

More like this
Related

O echipă de ingineri optometriști vine la Izbiceni

Vineri, 12 decembrie, o echipă de ingineri optometriști se...

Doru Marineață: ”Am făcut hotărârea de CL și am luat două containere”

Consilierii locali din comuna Bălteni și edilul localității, Doru...

Viceprimarul Municipiului Caracal, Lari Pătran, aproape de copiii din centrele de plasament și din familii nevoiașe.

Viceprimarul Municipiului Caracal, Lari Pătran, a participat la evenimentele...

Un primar optimist la Valea Mare

Un primar optimist la Valea Mare Printre primarii care fac...