Vârsta de pensionare, din nou schimbată: Afla rapid data exactă la care ieşi acum la pensie la termen sau anticipat

Date:

Casa Naţională de Pensii Publice a pus la dispoziția oamenilor o aplicație care să ajute la aflarea vârstei de pensionare la termen și anticipată, potrivit romaniatv.net.

Prin urmare, publicația notează că cei interesați pot afla anul și luna în care își pot depune cererea de pensionare, dar și la ce vârstă se pot pensiona anticipat.

Legislația pensiilor de stat de la noi stabilește existența a două categorii de pensii anticipate: pensia anticipată și pensia anticipată parțială. Diferența esențială dintre ele are legătură cu vechimea în muncă necesară pentru a le obține, explică site-ul Avocatnet.ro.

Potrivit Legii pensiilor de stat, pensia anticipată poate fi obținută cu cel mult cinci ani înainte de împlinirea vârstei standard de pensionare, însă numai dacă este realizat un stagiu de cotizare cu minimum opt ani mai mare decât stagiul complet de cotizare.

De partea cealaltă, în cazul pensiei anticipate parțiale, aceasta se poate obține tot cu maximum cinci ani înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare, însă este necesară doar realizarea stagiului complet de cotizare (se încadrează și cei care depășesc stagiul complet cu până la opt ani).

Vârsta-standard de pensionare este de 65 de ani pentru bărbați și de 63 de ani pentru femei. Stagiul minim de cotizare (adică vechimea în muncă recunoscută legal) este de 15 ani, iar stagiul complet de cotizare este de 35 de ani, ambele indiferent de sex.

Sursa: b1.ro

Distribuie

spot_imgspot_img

Anunțuri

More like this
Related

AJOFM Olt organizează un program de formare profesională pentru 14 persoane

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Olt va...

Sindicatele cer Guvernului creșterea salariului minim la 4.350 lei

Cartel ALFA solicită Guvernului creșterea salariului la cel puțin...

Majorarea valorii maxime a tichetelor de masă la 45 lei, începând cu cele aferente lunii noiembrie, este oficială

Parlamentul a decis recent majorarea valorii maxime a tichetelor...

2.906 persoane, angajate prin intermediul AJOFM Olt

În primele zece luni ale anului în curs, 2.906...