Drumul expres Craiova- Slatina- Piteşti – contracte semnate, finanţare incertă

0
399

Compania de Autostrăzi a încheiat luni contracte de execuţie doar pentru distanţa Craiova-Slatina, procedura pentru Slatina-Piteşti fiind blocată în justiţie. CNAIR nu a depus încă cererea pentru finanţarea cu fonduri UE a acestui proiect. În varianta optimistă, drumul expres ar putea fi gata cel mai devreme în 2024, scriu jurnalistii de la Gazeta de Sud.

Directorul General al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) SA, Narcis Neaga, a semnat luni, 03 decembrie 2018, la Craiova, primele trei contracte pentru proiectarea și execuția a 3 loturi ale Drumului Expres Craiova – Slatina- Pitești. Lungimea totală a drumului expres este de 120 km, din care cele trei contracte semnate însumeaza o lungime de 57,55 km. Proiectarea şi execuţia lucrărilor de pe traseul Craiova-Slatina se ridică la 385 de milioane de euro fără TVA, fiind realizată de compania italiană Tirenna Scavi şi o asociere de firme româneşti, condusă de Spedition UMB. „În conformitate cu prevederile contractuale, durata de realizare a acestor contracte este de 36 luni, din care 12 luni pentru activitatea de proiectare și 24 luni pentru execuția lucrărilor. Perioada de garanție a lucrărilor va fi de 7 ani”, precizează reprezentanții Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere.

Întrebat de jurnaliști ce se întâmplă cu celelalte două tronsoane de pe traseul Slatina-Piteşti, directorul CNAIR a explicat: „Se vor anula documentaţiile, iar licitaţiile vor fi reluate“, a spus Neaga, citat de gds.ro. CNAIR a lansat la licitaţie toate cele patru tronsoane în iulie 2017, dar documentaţia pentru două dintre ele (Slatina-Piteşti) a fost contestată în instanţă de compania Strabag, care a şi câştigat procesul. Conform specialiştilor, reluarea licitaţiilor înseamnă o întârziere de cel puţin doi ani.

Întrebat ce fonduri sunt prevăzute în bugetul pe 2019 pentru acest proiect, Narcis Neaga a fost evaziv, spunând că fondurile vor fi prevăzute cu siguranţă în „bugetul ministerului“, de unde vor veni la CNAIR. Tot la întrebările ziariştilor, el a răspuns că cererea de finanţare pentru fondurile UE destinate proiectului nu a fost depusă încă, termenul asumat fiind „sfârşitul anului“, potrivit Gazeta de Sud.