Lorena Ostase, stagiu de pregătire cu naționala de handbal

0
280

Naţionala de handbal feminin a României va susţine un stagiu de pregătire, între 23-27 februarie, însă fără antrenorul Adrian Vasile, care a fost testat pozitiv la Covid-19 şi se află în carantină. Tricolorele se vor pregăti cu secundul norvegian Bent Dahl. Din lot face parte şi componeta echipei CSM Slatina, Lorena Ostase.
”Este foarte importantă această perioadă de pregătire. Fiecare zi pe care o vor petrece împreună va fi de folos. Vor fi patru zile în care ne vom concentra pe noi, dar vom analiza şi adversarele din turneul preolimpic şi ne vom pregăti împotriva atuurilor pe care cele trei echipe le au. De la prima acţiune pe care am avut-o, fetele au studiat materialele pe care le-au primit şi acum vom pune în practică ceea ce am văzut în materialele respective. După această perioadă va urma o analiză a ultimei luni, apoi vom vedea ce mai avem de corectat şi de remediat în perspectiva turneului preolimpic”, a declarat Adrian Vasile, selecționerul naționalei feminine de handbal a României, potrivit site-ului FRH.
Pentru acţiunea din 23-27 februarie au fost convocate 20 de jucătoare după cum urmează:
Portărițe: Daciana Hosu, Diana Ciucă și Elena Șerban
Extreme stânga: Nicoleta Dincă, Cristina Florica și Ana Maria Iuganu
Interi stânga: Cristina Neagu, Gabi Perianu, Bianca Bazaliu și Anca Polocoșer
Coordonatoare: Cristina Laslo, Eliza Buceschi, Andreea Popa și Laura Pristăviță
Pivoți: Crina Pintea, Lorena Ostase (CSM Slatina), Raluca Băcăoanu și Alexandra Subțirică
Interi dreapta: Laura Popa și Alina Ilie
Extreme dreapta: Laura Moisă și Andra Moroianu
Turneul preolimpic va avea loc în Muntenegru, între 19-21 martie, cu participarea ţării gazdă, a României, Norvegiei şi Thailandei. Primele două clasate vor obţine calificarea la Jocurile Olimpice.