DELAPIDARE DE 2,6 MILIARDE ROL DE LA O ASOCIAȚIE DE PROPRIETARI DIN SLATINA

2
3762

O slătineancă de 58 de ani, administrator al unei Asociații de proprietari din municipiul Slatina a fost plasată sub control judiciar pentru 60 de zile, fiind acuzată de delapidare. „Marți, 25 februarie 2020, în urma cercetărilor efectuate de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, sub coordonarea Parchetului de pe Judecătoria Slatina, a fost dispusă măsura preventivă  a controlului judiciar pentru 60 de zile față de o femeie, de 58 de ani, din municipiul Slatina, bănuită de săvârșirea infracțiunii de delapidare, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Olt.

Potrivit anchetatorilor, femeia este bănuită că și-ar fi însușit din casieria asociației aproape 2,6 miliarde ROL.

În fapt, persoana este bănuită că, în perioada 2013-2019, în calitate de administrator al unei asociații de proprietari din municipiul Slatina, și-ar fi însușit din casieria asociației suma de  258.493,04 RON, la diferite intervale de timp, bani pe care i-ar fi folosit în interes personal, se mai arată în comunicat.

Bunurile mobile şi imobile ale femeii au fost puse sub sechestru asigurător.

2 COMENTARII

  1. De necrezut…..dar Comisia de Cenzori, administratorul, Comitetul de Conducere al Asociatiei NU S-AU SESIZAT? Fara complicitatea unora dintre ei, ar fi fost aproape IMPOSIBIL!!!!!!

  2. Din 2005 cu ocazia denominării monedei naționale s-a trecut la leul nou sau Ron. De ce oare după atâta vreme continuați cu leul vechi , adică Rol. Da mai bine când vede opinia publică sume de ordinul miliardelor ?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here