Zeci de comercianți de produse de origine animală din Olt, amendați drastic

0
137

Polițiștii olteni au aplicat, în numai două zile, zeci de amenzi în valoare de peste 85.000 de lei  unor persoane care practicau comerțul ilegal.

 Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Olt au efectuat, în perioada 12 – 14 iulie, acțiuni pe raza județului, în scopul prevenirii și combaterii acțiunilor ilegale privind comerțul cu produse de origine animală, se arată într-un comunicat de presă al IPJ Olt.

Activitățile au fost desfășurate în zone predispuse comerțului ilegal stradal, fiind verificate 66 de societăți comerciale și 58 de persoane fizice, ocazie cu care au fost aplicate 31 de sancțiuni contravenționale în valoare de 85.800 lei, fiind ridicate în vederea confiscării bunuri în valoare de 1180 lei.

La acțiuni au participat peste 100 de polițiști din cadrul structurilor de investigare a criminalității economice, ordine publică și poliție rutieră, împreună cu specialiști din cadrul Direcției Sanitare Veterinare și Siguranța Alimentelor Olt.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here