LA DGASPC OLT, DISCIPLINĂ DE FIER … !

3
1763

Aproximativ 40 de salariați ai Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Olt au fost sancţionaţi disciplinar, în anul 2018. Dacă majoritatea dintre aceştia au primit avertismente scrise, unora li s-a redus din salariu, în șapte situații s-a ajuns la desfacerea contractului individual de muncă. Trei dintre salariaţii sancţionaţi au contestat în instanţă măsura disciplinară.

Aproximativ 40 de salariați s-au aflat în 2018 în atenţia Comisiei de Disciplină de la nivelul DGASPC Olt pentru abateri profesionale. Dacă în unele cazuri salariaţii s-au ales doar cu avertismente, în altele sancţiunile au mers până la reţinerea din salariu și chiar desfacerea contractului de muncă. „Pe parcursul anului 2018, au fost aplicate împotriva salariaților DGASPC Olt, un număr de 39 de sancțiuni disciplinare, din care: pentru 23 de cauze, s-a aplicat sancțiunea avertisment scris, pentru 7, s-a decis desfacerea contractului individual de muncă, pentru 2, reducerea salariului de bază cu 10%, pe 3 luni, pentru 3, reducerea salariului de bază cu 10% pentru o lună, iar pentru 4 cauze, Comisia de disciplină a decis reducerea salariului de bază cu 5 %, pentru o lună. Dintre măsurile disciplinare aplicate, trei au fost contestate în instanță, după cum urmează: un avertisment scris care a fost soluționat în favoarea DGASPC Olt și două cazuri pentru care s-a decis măsura disciplinară de desfacere a contractului de muncă se află încă pe rolul instanței de judecată”, a declarat directorul general al DGASPC Olt, Rădița Piroșca, la solicitarea Gazeta Oltului.

Fiecare caz în parte a fost analizat de către Comisia de Disciplină de la nivelul instituției, iar deciziile luate de către aceasta sunt acoperite de argumente justificative, susţine conducerea DGASPC Olt.

„Cazurile sunt cercetate de către o comisie formată din trei persoane din care unul este jurist, iar ceilalţi doi au expertiză în domeniul de activitate al celui care este cercetat. Persoana care este cercetată disciplinar poate să fie asistată de un avocat pe timpul cercetării disciplinare prealabile sau de un reprezentant al Sindicatului, la cererea acesteia. Şi au fost situaţii în care persoana cercetată a fost asistată de avocat. Asta nu înseamnă că a şi câştigat după aceea”, a adăugat Piroşca.

În 2017, 34 de angajați au fost sancționați disciplinar. Măsurile aplicate celor 34 de salariaţi sancţionaţi au fost: 31 avertismente scrise și trei reduceri salariale. Niciuna dintre măsuri nu a fost contestată.  DGASPC Olt are în prezent aproape 1.400 de angajaţi.

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here