Amenzi de 10.000 lei în cadrul acțiunii Safety Cash

0
186

Polițiștii de ordine publică au acționat în baza planului SAFETY CASH, în vederea prevenirii încălcării dispozițiilor legale, privind deținerea, depozitarea și manipularea valorilor de către operatorii economici și paza transporturilor acestora, efectuată de prestatorii de servicii licențiate.

În perioada 10 – 28 decembrie 2018, în contextul creşterii volumului de masă monetară tranzacţionată în perioada sărbătorilor de iarnă, implicit a amplificării riscului criminogen în manipularea, depozitarea şi transportul de valori monetare, polițiștii Serviciului de Ordine Publică au intensificat activităţile de verificare și control la unitățile economice în scopul prevenirii şi combaterii infracţionalităţii specifice şi derulării operaţiunilor cu numerar în condiţii de siguranţă.

În cadrul acestei acţiuni, polițiștii au efectuat controale la 88 de casierii colectoare, 26 de hipermaket-uri/ centre comerciale, 88 de stații de carburant, precum și alte 21 de locuri de depozitare a valorilor monetare.

În urma activităților desfășurate, polițiștii au aplicat 6 sancțiuni contravenționale în valoare de 10.600 de lei, pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 333/ 2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor.

Totodată, cu ocazia efectuării unui control la o societate comercială, din orașul Balș, polițiștii au constatat faptul că o persoană se afla în serviciu de pază, fără a deține atestat, în acest caz, întocmindu-se dosar penal.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here