Zeci de polițiști locali din nouă județe au absolvit cursurile Centrului de Formare și Perfecționare a Polițiștilor din Slatina

Date:

Share post:

Nu mai puțin de 71 de poliţişti locali din nouă judeţe au absolvit, vineri, cursul de formare inițială la Centrul de Formare și Perfecționare a Polițiștilor (CFPP) „Nicolae Golescu” Slatina.

Potrivit unui comunicat de presă, cursul s-a desfăşurat în perioada 17 Septembrie-14 Decembrie 2018, participând 71 polițiști locali din judeţele Argeș, Gorj, Teorman, Vâlcea, Dâmbovița, Prahova, Constanța  Galați și Bacău și a avut ca obiective: formarea şi perfecţionarea competenţei necesare identificării legislaţiei naţionale specifice domeniului de activitate, asimilarea cunoştinţelor privind norma juridică, reglementările cu caracter general în domeniul contravenţional şi penal; aplicarea în activitatea profesională a legislaţiei naţionale în domeniul ordinii publice şi a tacticilor, procedeelor şi metodelor specifice de menţinere a ordinii publice.

„La finalul cursului și anume în ziua de 14 decembrie 2018 s-a desfășurat festivitatea de absolvire a cursului mai sus amintit,  în prezența conducerii Centrului și cadrelor unității. Astfel, cursanților le-au fost înmânate certificatele de absolvire și li s-a urat mult succes în activitatea profesională”, a afirmat purtătorul de cuvânt al CFPP Slatina, Mădălin Croitoru.

 

 

 

spot_img

Related articles

Olt: pensionarii sunt așteptați la băi

Casei Judetene de Pensii Olt i-au fost repartizate un numar de 95 bilete de tratament balnear aferente seriei a...

Bărbat din Slatina, beat la volan

Oamenii legii au oprit, la data de 15 noiembrie, ora 01.00, pentru control, pe strada Cireașov, din municipiul...

CAS Olt: ”Valabilitatea cardului european de asigurări sociale de sănătate a fost modificată„

Casa de Asigurări de Sănătate Olt anunță că perioada de valabilitate a cardului european este de 2 ani...

Handbal: CSM Slatina a încheiat la egalitate, scor 29-29, meciul cu SCM Râmnicu Vâlcea

În acest weekend, echipa de handbal CSM Slatina a evoluat în deplasare, pe terenul celor de la SCM...