Ecaterina Adronescu a făcut anunțul! Majorări salariale în învățământ

0
463

Profesorii vor primi în ianuarie un spor de 10% la salariu, urmat de un alt spor, pentru condiţii vătămătoare, a declarat  ministrul Educației, Ecaterina Andronescu.

Aceasta a confirmat, pentru EduPedu.ro că Guvernul va pune în aplicare planul anunțat la începutul anului școlar, pe 10 septembrie, la Miercurea Ciuc, de ministrul de atunci al Educației, Valentin Popa.

Sporul de suprasolicitare, de 10%, se va calcula de la 1 decembrie, iar profesorii vor primii banii în luna ianuarie 2019, a confirmat pentru Edupedu.ro Ecaterina Andronescu.

Fostul ministru Valentin Popa spunea la începutul școlii că ”la 1 decembrie va aparea şi un spor de suprasolicitare, pentru cadrele didactice de predare, de 10%“, scria la vremea respectivă Mediafax. Tot atunci, Popa anunța și că la 1 ianuarie 2019 va intra în vigoare regulamentul de acordare a sporurilor pentru condiţii vătămătoare. Andronescu a confirmat pentru Edupedu.ro și acordarea acestui spor începând cu noul an calendaristic.

„În anul 2019 se va acorda şi un sfert din ecartul între salariile prezente şi cele aferente anului 2022. (…) Sper că toate aceste lucruri să conducă şi la o creştere a calităţii actului educaţional pentru că, sigur, stimaţi profesori, e foarte important ca dumneavoastră să faceţi la clasă lecţii atractive, să ţineti elevii în clase şi să-i aduceţi cu drag la scoală“, a mai declarat Valentin Popa, la începutul anului școlar.

Sursa: realitatea.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here