Persoanele cu vârste între 40 şi 49 de ani deţin cele mai multe afaceri din Olt

0
246

Persoanele cu vârste între 40 şi 49 de ani conduc mediul de afaceri oltean. Cel puţin asta reiese din datele puse la dispoziţie de Oficiul National al Registrului Comerţului (ONRC). Acesta este segmentul de vârstă care predomină în rândul asociaţilor şi acţionarilor societăţilor juridice, dar şi în rândul împuterniciţilor. Aceeași categorie se află pe primul loc chiar şi la formele de afaceri mult mai mici: persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale sau întreprinderi familiale.

Potrivit datelor furnizate de ONRC, din cele 10.236 de persoane juridice active la începutul lunii februarie 2018, care au împreună peste 14.478 de asociaţi sau acţionari, cei mai mulţi au vârste cuprinse între 40 și 49 de ani, respectiv 25,93% la sută, ceea ce corespunde unui număr de 3.754 persoane împuternicite, 25,48 la sută (3.689) au între 30 și 39 de ani, în timp ce doar 11,06 la sută (1.601 persoane) au până în 29 ani. Persoanele cu vârste cuprinse între 50 și 59 de ani controlează 19,73% (2.856 de persoane) din afacerile din Olt, în timp ce oltenii peste 60 de ani dețin 17,81 procente (2.578 de persoane) din totalul afacerilor derulate în județ. În ceea ce priveşte numărul de firme organizate sub formă de PFA (persoană fizică autorizată), II (întreprindere individuală) sau IF ( întreprindere familială), statisticile arată că, în Olt, există 7.872 de firme, care au împreună 8.400 asociaţi/acţionari. Şi în cazul acestor forme de organizare ponderea cea mai mare o au persoanele cu vârste între 40 şi 49 de ani într-un procent de 30,23 la sută, mai exact 2.539 persoane. urmat de segmentul de vârstă 30-39 de ani cu 26,48 de procente, respective 2.224 persoane.

Ilie Bîzoi

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here