Oltenii vor plăti mai mult pentru factura la gaz

0
171

Începând de miercuri, 10 ianuarie a.c., prețul gazelor naturale consumabile de populație va crește cu un procent de circa 5,6%, la nivel național, anunță Federația Companiilor de Utilități din Energie (ACUE).

Pe de altă parte, Autoritatea Națională de Reglementare în Energie (ANRE) susține faptul că a decis mărirea prețului reglementat la gaze, însă fără a menționa procentul de creștere.

„Ca urmare a creşterii costului de achiziţie a gazelor naturale pe care furnizorii îl plătesc producătorilor de gaze naturale, ANRE a decis, în conformitate cu metodologia în vigoare, majorarea preţului final al gazelor naturale pentru populaţie în medie cu aproximativ 5,6%, începând cu data de 10 ianuarie. Acest procent de creştere variază de la un furnizor la altul”, declară reprezentanţii ACUE.

Totodată, ei amintesc că din 1 aprilie 2017 autoritățile nu mai au nici un cuvânt de spus în privința prețului cu care furnizorii cumpără gazul de la producătorii interni, acesta rezultând din dezvoltarea cererii și ofertei din piață.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here