Sediul de Irigații Caracal, folosit pentru locuințe sociale

0
384

Consiliul Local Caracal va acorda suma de 571.088,95 lei din bugetul local pentru refacerea unui imobil cu adresa Aleea 1 Decembrie 1918 nr. 14 A și transformarea destinației acestuia în locuințe cu caracter social.

Conform deciziei aprobate de aleșii municipali, în clădirea respectivă se vor amenaja 18 dormitoare, 3 grupuri sanitare, două săli de mese și o bucătărie.

„Necesitatea investiţiei o constituie persoanele şi familiile cu un buget redus care sunt înscrise la sistemul de ajutor social şi care nu dispun de o locuinţă. Deficienţele constau în indisponibilitatea clădirii care se afla într-o stare avansată de degradare, aceasta fiind vandalizată şi prezentând uzura din pricina neîntreţinerii în timp”, se arată în hotărârea consilierilor.

Clădirea a fost construită în anul 1979 și servea drept spațiu administrativ al fostei companii de stat TCIND. Începând cu 1984, aceasta a intrat în posesia centrului de Irigații Caracal, utilizată fiind pentru organizarea de șantier și birouri. După anul 1990, sediul respectiv a fost achiziționat de Consiliul Local Caracal, însă nu a fost pus în funcțiune.

Imobilul este în acest moment într-o stare înaintată de degradare din cauze ca neîntreținerea și nefolosirea, încăperile au pereții scorojiți, iar tavanul este făcut din PFL, pe jumătate căzut, din cauza infiltrațiilor cu apă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here