Viteza excesivă, o mare problemă pe drumurile din județ

0
139

Polițiștii rutieri au aplicat, în doar 3 zile, 358 de sancțiuni contravenționale pentru indisciplină în trafic, 204 dintre acestea fiind pentru pentru încălcarea regimului legal de viteză.

Polițiștii rutieri au continuat să acționeze, în perioada 17-19 noiembrie, pe sectoarele de drum din județul Olt, pentru a preveni şi a combate accidentele rutiere datorate vitezei excesive. Polițiștii olteni au constatat 4 infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice și au aplicat 358 de sancțiuni contravenționale, prevăzute de legislația rutieră, pentru creșterea siguranței traficului rutier și pentru a impune respectarea regimului legal de viteză.

„Pentru constatarea abaterilor, polițiștii au folosit 11 echipamente radar, dintre care 6 montate pe autospeciale inscripționate şi 5 montate pe autovehicule neinscripționate.  Astfel, pentru încălcarea regimului legal de viteză, au fost aplicate 204 sancțiuni, 13 conducători auto depășind viteza maximă legal admisă cu mai mult de 50 km/h. De asemenea, au fost reținute 26 de permise de conducere și au fost retrase 12 certificate de înmatriculare”, au spus reprezentanții IPJ Olt.

Pentru prevenirea implicării în evenimente rutiere a conducătorilor auto și asigurarea unui climat de normalitate, polițiștii rutieri spun că vor continua să acționeze în trafic.

Oamenii legii avertizează că viteza excesivă este una din cele mai mari probleme în siguranţa rutieră, mărind cu mult riscul producerii unui accident și este cauza principală în aproximativ 30% din accidentele de circulaţie mortale. Aproximativ 40-50% din conducătorii auto nu respectă viteza recomandată, iar 10-20% dintre aceştia depăşesc limita de viteză cu mai mult de 10km/h. Șoferii trebuie să știe că viteza creşte riscul producerii unui accident rutier şi, de asemenea, probabilitatea provocării unor vătămări grave sau chiar a unui accident mortal.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here