Umiliți și batjocoriți de sistem

0
232

În aceste zile zeci de pensionari pe caz de boală au luat cu asalt cabinetele medicale ale medicilor specializaţi în expertiză medicală a capacităţii de muncă, din cadrul Policlinicii Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina, în vederea stabilirii deciziei de pensionare.

Holurile vechii policlinici erau arhipline ieri de pensionarii care îşi aşteptau rândul cu răbdare, fiecare pe unde apuca. Deşi erau acolo de la primele ore ale dimineţii, nici aşa pensionarii nu erau siguri că vor ajunge să fie chemaţi de medici. „Sunt de la ora 08.00 aici, se merge foarte greu. Am venit şi ieri, dar nu am fost chemată. Suntem umiliți mai tot timpul când venim aici. Avem momente în care nici nu ne mai vine să venim aici, atâta umilință câtă îndurăm este uneori strigător la cer”, ne spunea Maria I., obosită de atâta aşteptare. Neavând destule scaune pentru a se aşeza în timp ce-şi aşteaptă rândul, bolnavii sunt nevoiţi să stea în picioare sau să facă schimb cu cei mai norocoşi, care au apucat unul. Sleit de puteri şi acuzând dureri de spate, un alt pensionar ne-a declarat că este foarte supărat pe sistem și pe cei care fac parte din el. „Nu mă întrebaţi nimic, nici nu mai pot vorbi. Este mult prea mult. Suntem chemați și batjocoriți”. Situaţia cozilor neterminate din interiorul vechii policlinici nu este de ieri, de azi, este dintotdeauna, iar cei care ar trebui să se implice mai mult pentru a stopa acest fenomen par imuni și nu văd umilința la care sunt supuși bieții oameni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here