Ministrul secretar de stat Botănoiu se întâlneşte cu fermierii din Sud-Vestul Olteniei la Slatina

0
127

Federația Agrostar și Asociația tinerilor Fermieri din județul Olt, cu sprijinul Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) organizează, vineri, 9 iunie, de la ora 10.00, în sala de conferințe a Consiliului Județean Olt o dezbatere cu titlul „Fondurile europene pentru micii și tinerii fermieri”.

La eveniment participă secretarul de stat din Ministerul Agriculturii, Dumitru Daniel Botănoiu, directorul general al Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), Adrian – Ionuț Chesnoiu, Niculae Ștefan, președintele Federației Sindicatelor din Agricultură, Alimentație, Tutun, Domenii și Servicii Conexe Agrostar, dar și fermieri din șase județe. În cadrul conferinţei vor fi dezbătute problemele pe care le întâmpină micii fermieri în accesarea și implementarea proiectelor pe fonduri europene, dar și soluții pentru acestea. În plus, vor fi analizate și criteriile de eligibilitate ale proiectelor aferente Submăsurilor 6.1 – Instalarea tinerilor fermieri și 6.3 – Dezvoltare ferme mici, programe aflate în derulare până pe data de 31 iulie 2017. De asemenea, va fi abordată problema organizării de piață a micilor și tinerilor fermieri, dar și viitorul fermelor de familie. La întâlnire sunt invitați și reprezentanți ai organizațiilor fermierilor din județele Olt, Dolj, Mehedinți, Gorj, Teleorman și Vâlcea. La conferință va lua cuvântul și Florin Ciobanu, președintele Asociației Tinerilor Fermieri din județul Olt. La eveniment şi-au mai anunţat prezenţa deputatul PSD de Olt Alexandru Stănescu, vicepreședintele Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimemntară și servicii conexe și deputatul Dan Ciocan. Federația Agrostar cea mai mare federație sindicală din domeniul agricol, are în componență peste 50.000 de membri, atât producători agricoli, cât și salariați din agricultură și servicii conexe, din sectorul privat, cât și din cel bugetar. Federația Agrostar este una dintre puținele organizații afiliate pe plan internațional.

Ilie Bîzoi

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here