Astăzi la Caracal – Manifestări solemne cu prilejul Zilei Eroilor

0
232

În organizarea Primăriei municipiului Caracal şi a Consiliului Local , astăzi odată cu Ziua Înălţării Domnului,  la Monumentul eroilor din Cimitirul municipal vor avea loc manifestări solemne prilejuite de sărbătorirea Zilei Eroilor.

La ceremonial şi-au anunţat participarea, reprezentanţii administraţiei publice locale, parlamentari, cadre militare în rezervă şi retragere, militari americani de la Baza Deveselu, veterani, reprezentanţii partidelor politice.

 După oficierea unui ceremonial religios susţinut de un sobor de preoţi din localitate, în care vor fi pomeniţi eroii care s-au jertfit pentru neam şi ţară, vor urma depuneri de coroane şi jerbe de flori la cele două Monumente ale eroilor români şi sovietici aflate în Cimitirul numărul 1 .Tot cu acest prilej vor fi susţinute scurte alocuţiuni ce vor marca acest moment înălţător. Manifestările vor fi încheiate printr-o  paradă militară a soldaţilor din Garnizoana Caracal.