Serviciul „Spaţiul privat virtual” disponibil şi la Olt

Oltenii care vor să obţină adeverinţe de venit sau certificate de atestare fiscală de la Finanţe pot să evite cozile de la ghişee şi să intre în posesia acestor documente folosind serviciul „Spaţiul privat virtual”.

0
95

 

Reprezentanţii Administraţiei Finanţelor Publice Olt precizeză că acest lucru este posibil şi datorită eliminării taxelor de timbru pentru adeverinţele de venit şi certificatele de atestare fiscală, decizie luată de Guvernul României. Cei de la finanţele oltene arătată că unul dintre obiectivele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală pentru îmbunătăţirea relaţiilor dintre contribuabili şi autoritatea fiscală este acordarea de servicii la distanţă, pentru aceasta creându-se serviciul „Spaţiul privat virtual”. Acest serviciu constă în punerea la dispoziţia persoanelor fizice a unui spaţiu virtual aflat pe serverele Ministerului Finanţelor Publice – Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală prin intermediul căruia se efectuează comunicarea electronică a informaţiilor şi înscrisurilor între Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi persoana fizică în legătură cu situaţia fiscală proprie a acesteia. De asemenea, prin acest serviciu se furnizează „Buletinul informativ fiscal”, care constă în punerea la dispoziţia persoanelor fizice a unor informaţii publice având caracter fiscal, în scopul îndrumării acestora în îndeplinirea obligaţiilor fiscale. „Spaţiul privat virtual” este disponibil 24 de ore din 24.

Cei din cadrul Administraţiei Finanţelor Publice Olt au amintit că: „ documentele şi informaţiile comunicate prin intermediul serviciului „Spaţiul privat virtual sunt declaraţii fiscale întocmite de persoana fizică, potrivit legii, cereri adresate de persoana fizică organului fiscal pentru obţinerea unor informaţii sau documente în legătură cu situaţia fiscală personală, cum ar fi: cerere de informaţii despre contribuţiile de asigurări sociale declarate de angajatori, cerere de eliberare a certificatului de atestare fiscală, cerere de eliberare a unei adeverinţe de venit, solicitarea unei opinii privind aplicarea legislaţiei fiscale şi altele asemenea”.

Tot prin „Spaţiul privat virtual” se pot obţine acte administrative fiscale, acte de executare şi alte acte emise de organul fiscal în executarea legii, cum ar fi: decizii de impunere, notificări, somaţii şi altele asemenea; documente sau acte emise de organul fiscal la cererea persoanei fizice, cum ar fi: certificatul de atestare fiscală, adeverinţa de venit şi altele asemenea, precum şi registrul documentelor electronice comunicate în ultimii 2 ani.

Pentru a beneficia de acest program şi a obţine aceste documente obţinerea oltenii, persoane fizice, trebuie doar să se înscrie online pe site-ul ANAF. De precizat că identificarea în mediul online a contribuabililor persoane fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent ori exercită profesii libere se face cu certificate digitale calificate numai pentru obligaţiile fiscale pentru care, în relaţia cu Finanţele, se identifică prin codul de înregistrare fiscală.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here