Mai mulți șoferi ne-au sesizat despre abuzul și lipsa de profesionalism a unor agenți de la Poliția Rutieră Olt.
Astăzi, între orele 10-12, și nu este prima oară, un echipaj rutier a postat un trepied cu aparat radar pe DN 54.
La ieșirea din Caracal spre Corabia, chiar în zona de acces către unitatea militară DEVESELU.
Nimic anormal la prima vedere, numai că aceștia au ieșit, într-o zi de sărbătoare, la vânătoare de amenzi și permise de conducere.
Au ales o porțiune de drum unde un „Garcea” a aprobat montarea unui indicator de limitare viteză, 30 km…! Chipurile, intrarea către „Scutul Deveselu” este o zonă periculoasă pentru traficul rutier. Iar șoferii trebuie să bubuie frânele și să reducă viteza de la 90 km/oră la… 30 km/oră.
În această zonă, pe o porțiune de 100 și ceva de metri, este pus aparatul radar!
Iar la alte sute de metri, lângă pădure, ascunși într-o parcare sunt „asasinii” rutieri.
Normal că sunt foarte satisfăcuți: mulți cad în plasa abuzului, lipsei de bun-simț și sunt aspru sancționați.
Cei mai mulți au rămas pietoni, căci este greu să nu depășești viteza de la 30 la 90 km/h, pe un drum național, în afara localității.
Rușinos!
Ce zic șefii de la Poliția Olt, Prefectul de Olt?!
Așteptăm, curioși, un răspuns pe care să-l dăm cititorilor noștri.
Redactor, Cristina Predescu







