Acasă ULTIMĂ ORĂ Control de mediu în Olt: probleme la o stație de epurare

Control de mediu în Olt: probleme la o stație de epurare

0
60

În urma unei sesizări privind apariția unui disconfort olfactiv, comisarii Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Olt au efectuat un control pe raza unei unități administrativ-teritoriale din județ.

În timpul verificărilor, a fost constatat faptul că stația de epurare nu funcționa în parametri corespunzători, situație care a condus la degajarea de mirosuri neplăcute în atmosferă și la afectarea calității aerului în zonă.

Pentru neregulile identificate, autoritățile de mediu au aplicat o sancțiune contravențională în valoare de 30.000 de lei.

Reprezentanții instituției subliniază că exploatarea și întreținerea corespunzătoare a instalațiilor de epurare reprezintă o obligație esențială pentru prevenirea poluării și reducerea impactului asupra mediului înconjurător și a calității vieții populației.

Totodată, nefuncționarea în condiții optime a stațiilor de epurare poate genera efecte negative atât asupra factorilor de mediu, cât și asupra sănătății publice, prin degradarea calității aerului și apariția disconfortului olfactiv resimțit de comunitățile locale.