Angajări la DGASPC Olt. Instituția are nevoie de îngrijitori, infirmiere, asistenți medicali, asistenți sociali, psihologi, educatori, instructori de educație, dar și de muncitori calificați

0
5806

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Olt continuă şi în 2019 campania de recrutări de personal. Astfel, în perioada 17-23 ianuarie 2019, instituţia organizează concurs pentru ocuparea a 57 de posturi de îngrijitor, asistent social, asistent medical, instructor de educație, educator, psiholog, infirmieră, magaziner, funcționar și muncitor calificat.

DGASPC Olt se confruntă în prezent cu un deficit de personal, instituţia având nevoie, atât de personal cu studii medii, cât și de personal de specialitate cu studii superioare.

Pentru a acoperi acest deficit DGASPC a scos la concurs nu mai puțin de 57 de posturi. Astfel, instituţia are nevoie de îngrijitor, nivel studii G (șase posturi), asistent medical, grad profesional debutant și principal, nivel studii PL (șapte posturi), infirmieră, nivel studii G (13 posturi), asistent social,grad professional debutant, nivel studii S (două posturi), psiholog, grad profesional stagiar, nivel studii superioare (patru posturi), instructor de educație, treaptă profesională debutant și principal, nivel studii M (șapte posturi), muncitor calificat, nivel studii G (10 posturi), educator, grad profesional debutant și principal (patru posturi), îngrijitoare, nivel studii G (două posturi), funcționar, nivel studii M (1 post) și  magaziner nivel studii M (1post).

Detalii privind condiţiile de participare şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială a instituției.

Proba scrisă a examenului va avea loc pe 17 ianuarie 2019, iar interviul pe 23 ianuarie. Dosarele de înscriere la concurs se depun în perioada 21 decembrie 2018 – 9 ianuarie 2019, zilnic între orele 08.00-16.00, iar în zilele de 28 decembrie 2018 și 4 ianuarie 2019 între orele 08.00 – 14.00, la secretariatul DGASPC Olt. Relaţii suplimentare se pot obţine la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Olt, cu sediul în Slatina, strada Drăgănești, nr.7, tel. 0372/713.563,564,565 sau 0349/40.81.82 si pe site-ul www.dgaspc- olt.ro.