Accident rutier grav la Jitaru- Elicopterul SMURD a fost solicitat să intervină

Date:

Share post:

Sâmbătă după amiază pe raza localității Jitaru a avut loc un grav accident rutier în care două autoturisme sau izbit frontal. În urma impactului deosebit de grav o femei a rămas încarcerată fiind nevoie de intervenția celor de la descarcerare SMURD. 

Cu greu au reușit salvatorii să extragă dintre fiarele contorsionate femeia care se afla la volanul unui autoturism marca Opel în vârstă de 34 de ani din Slatina și să o transporte cu un elicopter SMURD la Spitalul Clinic de Urgență din Craiova. Starea soferiței este una gravă, medicii sunt îngrijorați că aceasta și-ar putea pierde viața. Femeia este inconștientă iar cadrele medicale fac tot ce este posibil pentru a o salva.

Accidentul rutier s-a produs între două autoturisme, un Volkswagen Passat, condus de o femeie de 48 de ani, din Scornicești, și un Opel, la volanul căruia se afla o femeie, de 34 de ani, din Slatina, au intrat în coliziune frontală după ce una dintre șoferițe a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat pe contrasens. Femeia din Volkswagen Passat venea de la Slatina și se deplasa spre Pitești în timp ce cealaltă șoferită din Opel se deplasa pe sens invers.

Amândouă femeile au rămas captive în mașinile accidentate fiind nevoie de intervenția celor de la ISU pentru a putea fi scoase.

În acest caz a fost deschisă o anchetă pentru a se stabili cu exactitate cum s-a produs nefericitul eveniment.

spot_img

Related articles

Gheorghe Dincă continuă să facă plângeri legate de condițiile precare din celula sa de închisoare și de starea sa de sănătate

Gheorghe Dincă, cunoscut ca „monstrul din Caracal”, se plânge că celula în care stă e mică, aglomerată și...

România pierde cu Bosnia în preliminariile CM2026 şi ratează locul 2 în grupă

România a fost învinsă de Bosnia în preliminariile Campionatului Mondial 2026, dar merge totuşi la baraj. În urma...

Începe Postul Crăciunului 2025

Postul Crăciunului începe anual pe 15 noiembrie și se încheie în Ajunul sărbătorii, pregătind credincioșii ortodocși pentru celebrarea...

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, arestat pentru furt calificat

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, a fost reținut pentru 24 de ore,...