Oltul Curtișoara, la 90 de minute de Liga a III-a

0
383

Oltul Curtișoara va disputa sâmbătă, 25 iunie, începând cu ora 17.30, meciul retur din cadrul barajului de promovare în Liga a III-a, urmând să întâlnească, în deplasare, Cozia Călimănești.

Antrenorul de la Oltul Curtișoara, profesorul Iulian Mitrache, își dorește ca elevii săi să facă un joc bun și să reușească promovarea în eșalonul al treilea.

„Sperăm ca va fi bine și vom reuși să promovăm. Vor fi momente în care adversarii vor pune presiune pe noi, ne vor domina, sper să gestionăm cu maturitate aceste momente din timpul jocului, să le depășim, să ne impunem stilul nostru de joc. Nu se mai ia în calcul golul în deplasare, la un 2-0 pentru ei va fi egalitate, și se vor disputa două reprize a câte 15 minute, apoi, dacă egalitatea se menține, se va trece la executarea loviturilor de departajare. Nu avem probleme de lot, avem lotul complet”, a spus Mitrache.

Formația din Curtișoara s-a impus, cu scorul 3-1, în fața echipei Cozia Călimănești, în turul barajului de promovare în Liga a III-a

Dacă Oltul Curtișoara va reuși promovarea, județul Olt va avea în Liga a III-a trei echipe, în acest eșalon evoluând și Vedița Colonești și Petrolul Potcoava.