Oltul Curtișoara joacă în Cupa României cu echipele din Dâmbovița și Vâlcea

0
160

Tragerea la sorți a fazei regionale a Cupei României, ediția 2022-2023, a avut loc luni, 27 iunie, la Casa Fotbalului, fiind adoptat un nou format. 

„În noul sezon, Cupa României va avea o nouă formă, mai atractivă, cu mai multe dueluri tari, pe modelul viitoarei Champions League. Se dă startul în competiție odată cu desfășurarea fazei regionale, în care câștigătoarele din fiecare județ se vor lupta pentru 7 locuri în turul următor al Cupei României. Câștigătoarele grupelor vor juca finala regiunii, iar echipa câștigătoare va primi trofeul Cupei României pentru regiunea respectivă și se va califica în faza următoare a Cupei României. Jocurile din cadrul grupelor fazei regionale a Cupei României vor avea loc în zilele de 6, 9 şi 13 iulie cu începere de la ora 18:00, iar cele din cadrul finalelor vor avea loc în data de 16 iulie, cu începere de la ora 17:30, pe terenuri neutre, ce vor fi anunțate ulterior de FRF”, arată FRF.

Oltul Curtișoara, echipa ce a câștigat faza județeană a Cupei României, a fost repartizată în Regiunea 5, în Grupa I, alături de câștigătoarele din Dâmbovița (Roberto Ziduri) și Vâlcea (Sparta Rm. Vâlcea).
Oltul Curtișoara va întâlni, pe 6 iulie, pe teren propriu, echipa din Dâmbovița, Roberto Ziduri, iar pe 9 iulie Sparta Rm. Vâlcea. Câștigătoarea din această grupă va întâlni pe cea din Grupa a II-a, din care fac parte învingătoarele din județele Dolj, Teleorman și Argeș.

Antrenorul de la Oltul Curtișoara, profesorul Iulian Mitrache, a precizat că vor fi două meciuri grele.

„Vom întâlni Roberto Ziduri, echipa care a jucat și barajul cu Turnu Măgurele, și Sparta Rm. Vâlcea. Ne dorim să jucăm în etapa superioară, va fi foarte greu, întâlnim două echipe foarte bune. Cei de la Dâmbovița au fost depășiți la limită de echipa de la Turnu, la baraj, a fost 1-0, în tur, și 1-1, în retur. Sparta Vâlcea a câștigat împotriva Coziei Călimănești. Primul meci îl aveam pe 6 iulie, la Curtișoara, cu echipa din Dâmbovița, apoi mergem la Vâlcea, pe 9 iulie”, a spus profesorul Iulian Mitrache.

Regiunea 1
Grupa 1: Bacău, Iași, Neamț
Iași – Neamț (6 iulie), Bacău – Iași (9 iulie), Neamț – Bacău (13 iulie)

Grupa 2: Suceava, Botoșani, Vaslui
Botoșani – Vaslui (6 iulie), Suceava – Botoșani (9 iulie), Vaslui – Suceava (13 iulie)

Regiunea 2

Grupa 1: Sălaj, Bistrița-Năsăud, Maramureș
Bistrița-Năsăud – Maramureș (6 iulie), Sălaj – Bistrița-Năsăud (9 iulie), Maramureș – Sălaj (13 iulie)

Grupa 2: Bihor, Cluj, Satu Mare
Cluj – Satu Mare (6 iulie), Bihor – Cluj (9 iulie), Satu Mare – Bihor (13 iulie)

Regiunea 3
Grupa 1: Sibiu, Mureș, Brașov
Mureș – Brașov (6 iulie), Sibiu – Mureș (9 iulie), Brașov – Sibiu (13 iulie)
Grupa 2: Alba, Harghita, Covasna
Harghita – Covasna (6 iulie), Alba – Harghita (9 iulie), Covasna – Alba (13 iulie)

Regiunea 4
Grupa 1: Hunedoara, Caraș-Severin, Gorj
Caraș-Severin – Gorj (6 iulie), Hunedoara – Caraș-Severin (9 iulie), Gorj – Hunedoara (13 iulie)
Grupa 2: Timiș, Arad, Mehedinți
Arad – Mehedinți (6 iulie), Timiș – Arad (9 iulie), Mehedinți – Timiș (13 iulie)

Regiunea 5
Grupa 1: Vâlcea, Olt, Dâmbovița
Olt – Dâmbovița (6 iulie), Vâlcea – Olt (9 iulie), Dâmbovița – Vâlcea (13 iulie)

Grupa 2: Dolj, Teleorman, Argeș
Teleorman – Argeș (6 iulie), Dolj – Teleorman (9 iulie), Argeș – Dolj (13 iulie)

Regiunea 6
Grupa 1: Prahova, Giurgiu, Ilfov
Giurgiu – Ilfov (6 iulie), Prahova – Giurgiu (9 iulie), Ilfov – Prahova (13 iulie)

Grupa 2: București, Ialomița, Călărași
Ialomița – Călărași (6 iulie), București – Ialomița (9 iulie), Călărași – București (13 iulie)

Regiunea 7
Grupa 1: Vrancea, Brăila, Constanța
Brăila – Constanța (6 iulie), Vrancea – Brăila (9 iulie), Constanța – Vrancea (13 iulie)
Grupa 2: Tulcea, Galați, Buzău
Galați – Buzău (6 iulie), Tulcea – Galați (9 iulie), Buzău – Tulcea (13 iulie)

Potrivit FRF, principalele modificări ale formatului Cupei României din noul sezon:

Competiția debutează cu o fază regională, în care reprezentantele județelor țării vor fi împărțite în 7 zone, rezultând 7 câștigătoare regionale care merg în turul 2.
Șaisprezecimile de finală au fost înlocuite de un play-off, urmat imediat de o fază a grupelor, în care vor intra direct și cele mai bune 8 echipe din Liga 1.
În această rundă, cele 24 de echipe rămase în competiție vor fi împărțite în 4 grupe de câte 6, câte două din urnele valorice 1, 2 și 3.
Vor rezulta, astfel, trei meciuri pentru fiecare echipă, cu câte o adversară din fiecare urnă valorică.
Cupa României se va încheia cu fazele ”sferturilor”, semifinalelor și finala, disputate toate într-o singură manșă.