LIGA a IV-a/ Liderul se încurcă la Coteana

Date:

Goluri multe în etapa a VI-a a Ligii a IV-a ce a avut loc sâmbătă, 25 septembrie, scorul etapei fiind înregistrat la Radomirești, unde Unirea din localitate a învins, cu 10-0, Oltețul Osica.

Viitorul Coteana a încurcat liderul, Oltul Curtișoara, echipă ce nu avea niciun punct pierdut. Reprezentanții echipei din Coteana au precizat că Oltul Curtișoara trebuie să se mulțumească cu punctul câștigat în prelungirile jocului.

„Am condus cu 1-0 prin golul marcat de Cristi Ozam. Oaspeții au egalat, apoi noi am trecut din nou în avantaj, Cristi Ozam reușind să marcheze pentru 2-1. Practic, am condus de două ori și ne-au egalat în prelungiri, ar trebuie să fie mulțumiți că au obținut un punct. A fost un meci aprig disputat, echipa s-a autodepășit. Noi încercăm să îmbinăm experiența unor jucători cu tinerețea unor copii din comună, precum Florin Naiden și Alex Constantinescu, doi tineri de perspectivă, de 18 ani și 20 de ani, ce au avut evoluții foarte bune”, a spus antrenorul echipei din Coteana, Adrian Turlea.

Rezultatele etapei a VI-a, 25 septembrie:
Viitorul Osica de Jos – Viitorul Grădinile 5-0
Viitorul Rusănești – Voința Schitu 9-1
Unirea Radomirești – Oltețul Osica 10-0
Viitorul Coteana – Oltul Curtișoara 2-2
Știința Mărunței – Oltul Slătioara 3-2
Victoria Dăneasa – ACS Caracal 2-5
FC Olt Scornicești – a stat

Clasament
1.ACS Oltul Curtișoara 6 5 1 0 23-6 16p
2.ACS Caracal 6 5 0 1 13-9 15p
3. AS Știința Mărunței 6 4 1 1 10-6 13p
4.Viitorul Osica de Jos 5 3 1 1 15-4 10p
5. Viitorul Coteana 5 2 3 0 10-5 9p
6. ACS Oltul Slătioara 5 2 1 2 9-7 7p
7. Unirea Radomirești 5 2 0 3 18-13 6p
8. Viitorul Rusănești 5 2 0 3 12-11 6p
9. FC Olt Scornicești 5 2 0 3 6-6 6p
10.Voința Schitu 5 2 0 3 11-20 6p
11.Oltețul Osica 5 1 0 4 3-15 3p
12.FC Viitorul Grădinile5 0 1 4 3-16 1p
13. Victoria Dăneasa 5 0 0 5 6-21 0p

foto: arhivă

Distribuie

spot_imgspot_img

Anunțuri

More like this
Related

CSM Slatina vs. Olimpia Satu Mare, în etapa a 16-a

Meciurile etapei 16 din Liga 2 Casa Pariurilor debutează...

CSC Dumbrăviţa – CSM Slatina 2-1

Formaţia CSM Slatina a pierdut, scor 2-1, meciul susţinut,...

CSM Slatina câștigă în fața formației CSC Șelimbăr

CSM Slatina s-a impus sâmbătă, pe terenul celor de...

Rezultate Liga a IV-a, etapa 15

În acest weekend, la nivelul județului Olt, s-au disputat...