Liga a IV-a / Liderul pierde la Slătioara

0
304

Oltul Curtișoara a pierdut poziția de lider, după ce sâmbătă a fost învinsă, fără drept de apel, la Slătioara. Oltul Slătioara s-a impus cu 3-0 în fața grupării din Curtișoara, golurile fiind marcate Dorin Vasile (de două ori) și Bogdan Mitrache.

Directorul sportiv de la Oltul Curtișoara, Florin Predună, a precizat că echipa a făcut un joc foarte bun.

„S-a jucat foarte frumos, 1-0 la pauză, am mai dat două goluri și am mai avut trei ocazii clare pe care nu le-am fructificat, în cea de a doua repriză. Portarul Turianu a avut o evoluție de excepție, poate este cel mai bun joc al lui. Veneam după o victorie la Osica, unde am făcut un meci foarte bun”, a spus directorul sportiv de la Slătioara, Florin Predună.

De cealaltă parte, conducerea echipei din Curtișoara a precizat că înfrângerea de la Slătioara vine pe fondul unui joc modest.

„Am jucat foarte slab, iar echipa de la Slătioara a făcut un joc bun. Au jucat cu ambiție, iar rezultatul a fost meritat”, au precizat reprezentanții echipei din Curtișoara.

ACS Caracal a învins, pe Stadionul „Parc” din Caracal, Oltețul Osica, scor 3-1. În aceste condiții, ACS Caracal a trecut pe primul loc în clasamentul Ligii a IV-a, având un avans de două puncte.

Oltul Slătioara: Turianu, Chirimbu, Matei, Fulga, Călinescu, Lăzărescu, Mitrache, Mădălin Ion, Mihai, Dorin Vasile, Ene. Au mai intrat: Neacșa, Miu și Bălășeanu.

Rezultatele etapei a X-a:
Viitorul Osica de Jos – FC Olt Scornicești 2-2
Unirea Radomirești – Viitorul Rusănești 4-3
Viitorul Coteana – Viitorul Grădinile 3-2
Știința Mărunței – Voința Schitu 6-2
ACS Caracal – Oltețul Osica 3-1
Oltul Slătioara – Oltul Curtișoara 3-0
Victoria Dăneasa – stă

Clasament
1. ACS Caracal 10 8 1 1 23-10 25 p
2.Oltul Curtișoara 10 7 2 1 31-10 23 p
3. Știința Mărunței 9 6 1 2 18-9 19 p
4. Oltul Slătioara 9 5 1 3 21-13 13 p
5. Viitorul Coteana 8 4 4 0 19-11 16p
6.Viitorul Osica de Jos 9 4 2 3 21-11 14p
7. Unirea Radomirești 8 4 1 3 25-18 13p
8. FC Olt Scornicești 9 3 1 5 15-17 10p
9.Voința Schitu 9 3 1 5 18-30 10p
10.Viitorul Rusănești 9 3 0 6 20-24 9p
11. Oltețul Osica 9 2 0 7 14-27 6p
12.Viitorul Grădinile 9 1 2 6 12-26 5p
13.Victoria Dăneasa 8 0 0 8 10-44 0p