Liga a IV-a . ACS Caracal: „Jocul a fost pe contre”

0
317

O nouă etapă a Ligii a IV-a a avut loc la finalul acestei săptămâni, Oltul Curtișoara rămânând în fruntea clasamentului cu maximum de puncte, după ce s-a impus cu 4-1 la Grădinile. Două victorii are și ACS Caracal, grupare ce s-a impus cu 1-0 în disputa de la Scornicești, în urma unui autogol.

Președintele echipei din Caracal, Gigi Neagu, a precizat că a fost un meci pe contre. Deși echipa sa a jucat în inferioritate, a reușit să închidă jocul și să obțină cele trei puncte.

„Am câștigat în urma unui autogol al gazdelor, cred că prin minutul 15, jocul a fost pe contre. Am avut noi câteva oportunități de a ne desprinde, au avut și ei. Am avut și un cartonaș roșu prin minut 75, după care gazdele au început să preseze. Am reușit să ținem de rezultat, chiar dacă gazdele au practicat un joc destul de bun și noi ne-am comportat foarte bine. Am avut trei-patru ocazii singuri cu portarul și am reușit să obținem cele trei puncte, sunt meritate și muncite. A fost un joc frumos, spectaculos. Terenului ne-a dezavantajat puțin, nu este foarte bună suprafața de joc, mai ales pentru noi care avem mulți copiii în echipă, a fost un joc de luptă. Obiectivul nostru este să formăm o echipă”, a declarat președintele clubului din Caracal, Gigi Neagu.

ACS Caracal: Vintilă, Țicu, Dumitrescu, Ș. Frăsineanu, C. Frăsineanu, Popescu, Butoi, Paul Glișcă, Stanca, Grădinaru, Holtea. Au mai jucat: Daniel Fiica (16 ani), Bînță, Dincă, Cârstea, Mincă. Antrenor: Cătălin Butoi.

Rezultatele etapei a II-a:

AS Viitorul Osica de Jos – AS Voința 2012 Băbiciu 3-1

AS Voința Schitu – ACS Oltețul Osica 2-1

ACS FC Viitorul Grădinile – ACS Oltul Curtișoara 1-4

ACS Viitorul Rusănești – ACS Oltul Slătioara 0-3

CSO FC Olt Scornicești – ACS Caracal 0-1

AS Unirea Radomirești – AS Victoria Dăneasa 5-2

ACS Viitorul Coteana – AS Știința Mărunței 0-0

Clasament

  1. ACS Oltul Curtișoara 2 2        0        0        10      3        6p
  2. ACS Caracal 2 2        0        0        3        1        6p
  3. ACS Oltul Slătioara 2 1        1        0        4        1        4p
  4. AS Viitorul Osica de Jos 2 1        1        0        5        3        4p
  5. AS Știința Mărunței 2 1        1        0        3        1        4p
  6. CSO FC Olt Scornicești 2 1        0        1        4        2        3p
  7. AS Unirea Radomirești 2 1        0        1        6        5        3p
  8. AS Voința Schitu 2 1        0        1        4        7        3p
  9. ACS Viitorul Coteana 2 0 2        0        2        2        2p
  10. ACS FC Viitorul Grădinile 2 0 1        1        2        5        1p
  11. ACS Oltețul Osica 1 0        0        1        1        2        0p
  12. AS Voința 2012 Băbiciu 1 0        0        1        1        3        0p
  13.  ACS Viitorul Rusănești        2        0        0        2        1        5        0p
  14. AS Victoria Dăneasa       2        0        0        2        3        9        0p

foto: arhivă