Handbal: Corona Braşov, exclusă şi din campionat

0
152

În urma şedinţei Comisiei Centrale de Disciplină a FRH, Corona Brașov a fost exclusă şi din Liga Naţională, chiar în ziua victoriei de senzaţie a României contra Ungariei, după ce fusese scoasă ziua precedentă şi din Cupa EHF.

În legătură cu procedura disciplinară deschisă împotriva clubului CSM Corona Braşov, Comisia, văzând punctul de vedere al acestuia, hotărăşte: respinge excepţia necompetenţei generale a Comisiei de Disciplină, ca neîntemeiată, şi respinge excepţia inadmisibilităţii sesizării Comisiei de Disciplină, ca neîntemeiată.

În baza dispoziţiilor Art.63 alin. 2 din Legea 227/2006 privind prevenirea şi combaterea dopajului în sport, sancţionează echipa de handbal feminin senioare a CSM Corona Braşov cu descalificarea şi pierderea punctelor obţinute în Liga Naţională, sezonul competiţional 2019-2020„, se arată în comunicatul Federaţiei Române de Handbal.

Federaţia Română de Handbal anchetează 17 jucătoare de la formația din Brașov după ce acestea au apelat la folosirea unei proceduri interzise de oxigenare a sângelui cu terapie laser. Sportivele au fost deja suspendate de ANAD şi Comisia de Disciplină a FRH. Terapia cu laser intravenos este interzisă de regulamentul WADA.

În urma acestei eliminări de Liga Națională, o singură echipă va mai retrograda direct la finalul actualului sezon.