Junioarea Daniela Găină, locul trei la Turneul senioarelor la tenis de masă

0
276

Săracul an sportiv care se va încheia în câteva zile nu a reușit din cauza pandemiei de COVID-19 să aducă în fața publicului competiții sportive de anvergură la care să se obțină rezultate bune pentru sportivii Oltului. Totuși, la sfârșitul săptămânii trecute s-a organizat la Buzău un turneu de tenis de masă dotat cu trofeul ” Top 16 Seniori”. A fost un concurs care este în calendarul pregătirilor pentru competițiile naționale viitoare în anul următor.
La această întrecere a participat și Daniela Găină legitimată la CSS/CSM Slatina, sportivă antrenată de Petre Arnăutu și care a reușit să obțină medalia de bronz în condițiile în care a avut ca adversare senioare, mult mai bine cotate în acest sport.
Contactată telefonic, tânăra sportivă slătineană în vârstă de 15 ani, ne-a declarat următoarele:
Sunt foarte fericită pentru rezultatul obținut la Buzău deoarece am avut ca adversare sportive din categoria senioarelor, cu multă experiență. Mă bucur pentru această reușită ținând cont și de faptul că în ultimele nouă luni nu am putut face o pregătire la cel mai înalt nivel din cauza pandemiei de COVID-19. Aștept anul următor care sper să fie mai bun din punct de vedere sanitar, să mă pot antrena în continuare, iar performanțele sigur vor veni de la sine”.