Echipa de handbal CSM Slatina a transferat o jucătoare de la Centrul de Excelenţă Râmnicu Vâlcea

0
193

În sezonul următor, interul stânga Diana Maria Lixăndroiu, în vârstă de 16 ani, va evolua pentru CSM Slatina. Sportiva vine de la Centrul Național de Excelenţă din Râmnicu Vâlcea, însă este originară din Slatina, absolventă a Liceului cu Program Sportiv.

Este una dintre cele mai importante componente ale lotului naţional de junioare U17, iar transferul său face parte din strategia clubului nostru de a creşte şi promova tinerele talente locale.

CSM Slatina se numără printre puţinele cluburi din Liga Florilor care se bazează şi promovează doar jucătoare din România. Aceasta reprezintă o mică parte din contribuţia noastră la creşterea handbalului românesc.” au declarat reprezentanții CSM Slatina.