CSM Slatina, în Liga a II-a. Slătinenii s-au impus la penalty

0
265

CSM Slatina a promovat în Liga a II-a, după ce a învins cu 5-4 Odorheiu Secuiesc, după executarea loviturilor de departajare.

După cele 90 de minute de joc, scorul a fost 1-1, golul formației din Slatina fiind marcat de Trancă, iar cele două reprize de prelungiri nu au adus nicio schimbare pe tabela de marcaj.

Astfel, s-a trecut la executarea loviturilor de departajare, goalkeeper-ul Simion Velcu, reușind să apere două lovituri. Ultimul penalty a fost executat de Radu Necşulescu, care a marcat fără problemă, iar în tabără CSM Slatina s-a declanșat fiesta.

Pentru CSM Slatina, de la 11 metri, au marcat Toma, Cincă, Salcianu, Necșulescu și a ratat Popovici.

În meciul tur, de la Slatina, scorul dintre CSM și Odorheiu Secuiesc a fost 0-0.

CSM Slatina: Cătălin Preduț, Alin Pisăru, Alexandru Sălcianu, Marian Manea, Beniamin Enache, Ionuț Popescu, Dorin Toma, David Oprescu, Cătălin Doman, Remus Trancă, Alexandru Popovici. Antrenor: Ovidiu Burcă.