CSM Slatina are un nou antrenor principal

0
461

Dinu Marius Todoran, în vârstă de 42 de ani, este noul antrenor principal al echipei CSM Slatina.
„Am urmărit echipa, mi-a plăcut în mod deosebit în meciul cu Turnu Măgurele, când a avut atitudinea potrivită. Am văzut baza sportivă, cunosc lotul, sunt condiţii pentru a face performanţă. Am mare încredere că jucătorii pot face mai mult decât au reuşit până acum. Avem schiţat programul pregătirii, reunirea va fi pe data de 5 ianuarie, urmând ca la scurt timp să susţinem un stagiu centralizat”, a precizat noul antrenor al echipei CSM Slatina, Dinu Todoran.

Todoran a început fotbalul sub îndrumarea antrenorului Adrian-Horia Stan, la echipa locală ICIM, la care a evoluat până în 1996. A urmat transferul la Petrolul Ploiești, echipă unde a evoluat timp de 6 ani, până în sezonul 2001-2002, când echipa a retrogradat în liga secundă. Atunci, Todoran s-a transferat la Astra, cealaltă echipă din Ploiești, rămasă în prima ligă. În sezonul următor, 2003-2004, după ce Petrolul reușise anterior să promoveze înapoi în prima ligă, echipele Astra și Petrolul au fuzionat, noua echipă preluând denumirea de „Petrolul Ploiești” și lotul Astrei. În cei opt ani petrecuți în acest oraș, Dinu Todoran a adunat 25 goluri în 155 meciuri, fiind un jucător constant. Vara lui 2004 a adus și retrogradarea singurei echipe din Ploiești rămase în primul eșalon, iar Farul a profitat de ocazie pentru a-l aduce la echipă pe Todoran. Timp de 4 sezoane, el a marcat 12 goluri pentru echipa de la malul mării, evoluând în 96 de partide, bifând și cinci prezențe și un gol în Cupa UEFA Intertoto 2006. În vara lui 2008, la 30 ani, Dinu Todoran s-a transferat la Unirea Urziceni. Această echipă a devenit surpriza turului de campionat, încheind pe locul 2, Dinu contribuind la această clasare cu 2 goluri în 12 meciuri. A jucat pentru Unirea Urziceni în grupele UEFA Champions League 2009-10, contabilizând un meci în această competiție. După desființarea Urziceniului ajunge la Victoria Brănești, echipă care retrogradează și împărtășește aceeași soartă ca și fosta echipă. În perioada 2013-2016 a fost legitimat la FC Voluntari.
Dinu Todoran nu are încă Licența PRO, dar o va obține, după cum a anunțat CSM Slatina în momentul prezentării, în zilele următoare.

CSM Slatina a promovat în Liga 2 cu Mihai Ianovschi antrenor principal, care a fost demis după înfrângerea din etapa a 13-a cu ultima clasată Pandurii. În ultimele două jocuri din 2020, echipa olteană a fost condusă de antrenorul interimar Mircea Voicu.

CSM Slatina este acum pe locul 15 în Liga 2, cu 16 puncte obținute după disputarea a 14 partide în 15 etape. În ultimele cinci runde din campionat a adunat trei victorii (1-0 cu Metaloglobus, 3-0 la ”masa verde” cu Unirea Slobozia, 2-1 cu Turris Oltul) și două înfrângeri (1-2 cu Pandurii, 2-3 cu Concordia Chiajna).

Dinu Todoran are șase meciuri la dispoziție în partea a doua a sezonului, care începe la 20 februarie, să ridice CSM Slatina în clasament: CS Mioveni (acasă), ”U” Cluj (deplasare), Farul (acasă), CSM Reșița (deplasare), Ripensia (acasă) și FK Csikszereda (deplasare).