Antrenorul de la Oltul Curtișoara: „Nu cred că mai aveam șanse mari în Cupă”

0
188

Oltul Curtișoara a pierdut, cu scorul 4-5, partida cu Roberto Ziduri din cadrul fazei regionale a Cupei României, ce a avut loc miercuri, 6 iulie, la Curtișoara. Antrenorul echipei din Curtișoara, profesorul Iulian Mitrache, a declarat că băieții săi au controlat jocul cu formația din Dâmbovița, însă au căzut fizic în ultimele 10 minute ale partidei, iar adversarii au profitat.

„Nu am avut soluții de a împrospăta jocul, o să ne reorganizăm pentru campionat. Am fost doar 12 jucători pe foaia de joc. Vom mai transfera jucători, vom îmbunătăți lotul. Din punct de vedere psihologic, încă mai sunt urmele eșecului de la baraj, este o stare de dezamăgire, o stare apăsătoare ce și-a pus amprenta, nu au mai fost motivați, capacitați de a se implica, coroborat cu o cădere fizică în ultimele 10 minute am înregistrat un eșec cu Roberto Ziduri. Ca posesie am controlat jocul în totalitate, cu excepția celor 10 minute din final, în rest, ei doar s-au apărat, mingea a stat numai în jumătatea lor de teren. Am mai irosit câteva ocazii de a marca, pentru că fazele au fost tratate superficial. Sâmbătă, la Vâlcea, mergem cu același lot, mergem să jucăm. Nu cred că mai avem șanse mari în Cupă, doar să fim ajutați de jocul rezultatelor, coroborat cu victoria noastră. Ne concentrăm mai mult pe ce urmează în campionat, în sezonul următor”, a spus profesorul Iulian Mitrache.

În faza regională a Cupei României, Oltul Curtișoara va întâlni sâmbătă, 9iulie, în deplasare, Sparta Rm. Vâlcea, iar Roberto Ziduri va juca acasă cu gruparea din Rm. Vâlcea pe 13 iulie.
Câștigătoarea fazei regionale se califică în turul al doilea.