Antrenorul Cosmin Petruescu, despre meciul dintre CSM Slatina și Ripensia Timişoara

0
197

Înainte de meciul dintre CSM Slatina și Ripensia Timişoara, meci ce se va disput mâine, de la ora 11.00, în etapa a 21-a a Ligii 2, antrenorul echipei oaspete, Cosmin Petruescu, a făcut următoarea declarație:
„E o partidă importantă, atât pentru noi, cât şi pentru echipa gazdă. Dacă ne raportăm la configuraţia actuală a clasamentului, în care în trei puncte sunt şase echipe, e clar că ambele echipe îşi vor dori să obţină maximum din partida de mâine. Ştim ce ne aşteaptă acolo, din toate punctele de vedere, Slatina are în componenţă o serie de jucători cu experienţă pentru acest nivel, jucători care au evoluat destule meciuri sub presiunea rezultatelor, dar şi noi avem atuurile noastre. Cred foarte mult în entuziasmul şi dorinţa de victorie a băieţilor noştri. Am avut o serie de jocuri cu echipe care s-au luptat sau se luptă pentru accederea în play-off. De data aceasta întâlnim o echipă care este apropiată nouă din punct de vedere valoric şi al clasamentului şi mergem cu încredere, cu optimism. Încercăm să scoatem punct sau puncte. Atât în partida de mâine, cât şi în cea de săptămâna viitoare”, a declarat Cosmin Petruescu.