Prefectura Olt anunță măsuri pentru aplicarea schemei de ajutor destinate consumatorilor casnici de energie electrică aflați în situație de sărăcie energetică, subiect discutat în cadrul unei ședințe a Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice.
Ajutorul va fi acordat în baza O.U.G. nr. 35/2025, sub forma unui tichet electronic de energie în valoare de 50 de lei pe lună, pentru perioada 1 iulie 2025 – 31 decembrie 2026.
Pot beneficia de acest sprijin persoanele singure cu venituri de până la 1.940 de lei, precum și familiile în care venitul net pe membru nu depășește 1.784 de lei.
Potrivit autorităților, aplicarea măsurii trebuie făcută rapid și unitar, astfel încât sprijinul să ajungă la toate persoanele eligibile. Prefectul județului Olt, Emil Florin Albotă, a arătat că programul are un rol important în protecția socială și că este necesară o bună coordonare între instituțiile implicate.
La nivelul județului, Instituția Prefectului va urmări modul de aplicare a acestei măsuri.









