Salarii sub media națională în județ

0
555

Câștigul mediu lunar al oltenilor se situează sub nivelul salariilor din țară. Anul trecut, oltenii au câștigat, în medie, 1.977 de lei net lunar, mult mai puțin comparativ cu locuitorii din alte județe ale țării.

Deși în Olt salariul mediu net a evoluat de la an la an, câștigurile oltenilor  se situează sub nivelul salariului mediu înregistrat pe țară. Potrivit datelor statistice, în 2011, în Olt, se înregistra un salariu mediu net de 1.330 de lei pe lună, în 2012 a urcat ușor la 1.377 de lei pe lună, în 2013 a ajuns la 1.433 de lei pe lună, în 2014 a urcat la 1.538 de lei pe lună, în anul 2015 a ajuns la 1.859 de lei pe lună, iar în anul 2016 la 1.977 lei.

Conform datelor statistice salariul mediu net pe țară a ajuns, în decembrie 2016, la 2.354 de lei pe lună, salariu ce corespunde unei sume brute de 3.257 de lei pe lună. Ceea ce înseamnă că orice român ar fi câștigat, în medie, 2.354 de lei în ultima lună a anului trecut. Salariile din Olt se situează însă sub nivelul mediei pe țară, chiar dacă se observă că a crescut comparativ cu cel din anul 2015.  În județul Olt, câștigul salarial mediu net a urcat la 1.977 de lei pe lună în decembrie 2016, ceea ce corespunde unui salariu brut de 2.739 de lei.

În Capitală și în județele puternice din punct de vedere economic se înregistrează cele mai mari salarii din țară. Potrivit Comisiei Naționale de Prognoză, în 2016 s-au prefigurat cele mai mari câștiguri salariale nete în București – 2.813 lei pe lună, în Ilfov – 2.363 de lei pe lună, urmat de Cluj – cu 2.166 de lei pe lună și Timiș – cu 2.136 de lei pe lună.