Noi bilete de tratament la băi pentru pensionarii olteni

0
330

De luni, 15 octombrie, va începe distribuirea unei noi serii de bilete de tratament balneoclimateric pentru pensionari.

 Începând de luni, Casa Judeţeană de Pensii Olt pune în vânzare o nouă serie de bilete de tratament (seria a XVII-a), prezentarea pensionarilor în staţiuni fiind în perioada 30 octombrie-2 noiembrie 2018. Pentru această serie, pensionarilor din Olt le-au fost repartizate aproape 230 de bilete în staţiunile balneoclimaterice din ţară.

Cele mai multe locuri în staţiuni sunt disponibile la Olăneşti (65 de locuri), 34 de locuri în stațiunea Govora, 22 de bilete în staţiunea Căciulata și 20 de locuri în staţiunea Covasna. Alte staţiuni solicitate de pensionarii olteni sunt: Herculane -19 bilete, Bala-18 bilete, la Călimănești sunt repartizate 17 tichete, în timp ce în stațiunea Amara sunt rezervate șapte bilete, iar la Mangalia și Pucioasa, câte șase. De asemenea, alţi patru olteni vor merge la Felix, în timp ce la Buziaș și Tușnad sunt disponibile câte trei bilete. Nu în ultimul rând, oltenii care au optat pentru staţiunile Eforie Nord și Vatra Dornei au la dispoziţie câte două bilete, iar la Slănic Moldova un bilet.

„Persoanele care se regăsesc pe listă pot ridica biletele de tratament de la sediul Casei Judeţene de Pensii Olt în zilele de luni şi miercuri, până în data de 24 octombrie, inclusiv. Biletele de tratament din seria 17 – 2018 rămase disponibile se vor afişa în data de 26 octombrie şi se vor vinde în data de 29 octombrie 2018”, a declarat directorul executiv al CJP Olt, Iulian Smarandache.

Diagrama de alocarea biletelor se află afişată la sediul Casei Judeţene de Pensii, dar şi pe site-ul instituţiei, www.cjpolt.ro.

Ilie Bîzoi