Doar o singura persoană din Olt are asigurare facultativă de şomaj

Date:

Fermierii, zilierii sau cei care încasează venituri din chirie, pot cotiza la fondul de şomaj şi beneficia de acest drept. Totodată potrivit legii, pot deveni asiguraţi şi membrii asociaţiei familiale sau oltenii care lucrează în străinătate.

Oltenii care nu sunt salariaţi pot cotiza la şomaj. Condiţia este să încheie cu Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) de care aparţin un contract în acest sens şi să achite, neîntrerupt, timp de 12 luni, contribuţii la fondul de şomaj. De asemenea, persoana respectivă trebuie să aibă vârsta minimă de 18 ani şi să fie asigurată în sistemul public de pensii şi în sistemul asigurărilor sociale de sănătate. De reţinut că venitul lunar pentru care se pot asigura trebuie să fie cuprins între salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată stabilit potrivit legii, şi echivalentul a de cinci ori câştigul salarial mediu brut, stabilit potrivit legii, în luna pentru care se plăteşte contribuţia de asigurare pentru şomaj. Din păcate, la nivelul judeţului Olt, foarte puţine persoane sunt tentate să încheie un astfel de contract. „În evidenţele AJOFM, în momentul de faţă, figurează o singură persoană care are încheiat contract de asigurări pentru şomaj”, a precizat Elena Iordache, purtătorul de cuvânt al AJOFM Olt. Pe lângă categoriile mai sus menționate, pot beneficia de şomaj în urma unui stagiu de cotizare şi soţul sau soţia titularului unei întreprinderi individuale sau a unui PFA (Persoana Fizică Autorizată), care, deşi nu sunt înregistraţi drept titulari ai unei astfel de întreprinderi, participă la activitatea acestora. Desigur, pentru a beneficia de şomaj trebuie să demonstrezi că realizezi acea formă de venit. Dacă la activităţi agricole şi chirii este mai uşor de dovedit, lucrurile sunt un pic mai complicate în cazul zilierilor. În acest ultim caz poate fi depusă o declaraţie pe propria răspundere sau o copie după registrul zilierilor, care se află la Inspectoratul Teritorial de Muncă, demonstrând astfel calitatea de ziler. Aşadar, potrivit legii, puteţi încheia un contract de asigurare cu AJOFM-ul, doar dacă sunteţi asigurată în sistemul public de pensii şi în sistemul asigurărilor sociale de sănătate.

 

Distribuie

spot_imgspot_img

Anunțuri

More like this
Related

Majorarea valorii maxime a tichetelor de masă la 45 lei, începând cu cele aferente lunii noiembrie, este oficială

Parlamentul a decis recent majorarea valorii maxime a tichetelor...

2.906 persoane, angajate prin intermediul AJOFM Olt

În primele zece luni ale anului în curs, 2.906...

AJOFM Olt: 5 programe de formare profesională, în luna DECEMBRIE 2025

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Olt va...

Olt: pensionarii sunt așteptați la băi

Casei Judetene de Pensii Olt i-au fost repartizate un numar...