Ajutoare de urgență pentru familii din Olt. Cine sunt acestea

0
798

Vești importante pentru 184 români!

Guvernul a aprobat, joi, 4 iunie, printr-o hotărâre, acordarea unor ajutoare de urgență în valoare de 519.800 lei, pentru sprijinirea a 184 familii și persoane singure aflate în situaţii de necesitate ori deosebite cauzate de incendii, inundații, probleme grave de sănătate sau alte cauze ce pot conduce la riscul de excluziune socială.

Banii vor fi acordați unor familii şi persoane singure din judeţele Alba, Argeș, Bacău, Bihor, Botoșani, Brașov, Buzău, Constanța, Dâmboviţa, Giurgiu, Gorj, Ialomița, Iași, Mureș, Neamț, Olt, Sibiu, Teleorman, Timiș, Vaslui, Vâlcea, Vrancea şi municipiul Bucureşti. În județul Olt două familii vor beneficia de ajutoare de urgență. Este vorba despre Florica Dobrescu, din comuna Valea Mare, care va primi 7.000 de lei și Cristina Hanganu, din Slatina, care va primi 4.000 de lei.

Beneficiarii acestor ajutoare au fost identificați în urma anchetelor sociale realizate de către agențiile județene pentru plăți și inspecție socială, respectiv a municipiului București. Aceste ajutoare de urgență se plătesc din fondurile prevăzute cu această destinație în bugetul Ministerului Muncii și Protecției Sociale.