AJUTOARE DE URGENȚĂ PENTRU FAMILII DIN OLT. CINE SUNT ACESTEA

0
694

Vești importante pentru 116 români!

Guvernul a aprobat, printr-o hotărâre, acordarea unor ajutoare de urgență în valoare de 393.100 lei, pentru sprijinirea a 116 familii și persoane singure aflate în situaţii de necesitate ori deosebite cauzate de incendii, inundații, probleme grave de sănătate sau alte cauze ce pot conduce la riscul de excluziune socială.

Banii vor fi acordați unor familii şi persoane singure din judeţele Bacău, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Cluj, Dâmboviţa, Dolj, Galați, Hunedoara, Ialomița, Iași, Mehedinți, Neamț, Olt, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Vâlcea, Vaslui şi municipiul Bucureşti.

În județul Olt șapte familii vor beneficia de ajutoare de urgență. Este vorba despre Florescu Constantina, din Slatina, care va primi 2.000 de lei, Claudia Neacșa, din Tătulești, care va primi 4.000 de lei, Nicolae Tudor, din Scornicești, care va primi 7.000 de lei, Nuță Ilie, din Icoana, care va primi 1.500 de lei, Petrică Nicolae Șerban, din Caracal, care va primi 3.000 de lei, Rizescu Livia Corina, din Slatina, care va primi 6.000 de lei și Stan Mia, din Piatra-Olt, care va primi 3.000 de lei.

Beneficiarii acestor ajutoare au fost identificați în urma anchetelor sociale realizate de către agențiile județene pentru plăți și inspecție socială, respectiv a municipiului București. Aceste ajutoare de urgență se plătesc din fondurile prevăzute cu această destinație în bugetul Ministerului Muncii și Protecției Sociale.