4.315 de slătineni vor primi în acest an tichetele sociale din partea Primăriei

0
183
Primăria municipiului Slatina anunță demararea acțiunii de distribuire a Tichetelor Sociale de Crăciun începând de marți, 7 decembrie, operațiune ce se va derula prin intermediul Poștei Române.
4.315 de slătineni vor primi în acest an tichetele în valoare de 100 lei cu ocazia Sărbătorilor de Iarnă.
Tichetele sociale, în valoare cumulată de 100 lei/beneficiar, vor putea fi utilizate pentru achiziționarea de produse alimentare, produse de curățenie și igienă corporală sau a locuinței, produse farmaceutice, articole de îmbrăcăminte și încălțăminte.
Beneficiarii vor putea valorifica tichetele sociale în cadrul unui număr de 117 unități comerciale de pe raza municipiului. Lista completă a acestor unități comerciale va fi comunicată împreună cu tichetele sociale ce vor fi distribuite beneficiarilor. Totodată, lista respectivă este atașată și prezentului comunicat, dar poate fi consultată online și pe site-ul Primăriei municipiului Slatina – www.primariaslatina.ro, rubrica ”Informații de interes public”.