Un medicament prescris pacienților cu COVID, lipsește din farmaciile din Slatina

0
756

Dexametazona, un medicament ce se află în schema de tratament pentru bolnavii confirmați cu virusul SARS-COV2, lipsește din farmaciile din Slatina.

Medicii infecționiști sau medicii de familie prescriu pacienților diagnosticați cu COVID sau contacților direcți, care se tratează la domiciliu acest medicament, iar oamenii umblă din farmacie în farmacie pentru a găsi tabletele. Pentru că a fost prescris mult în ultima perioadă, stocurile acestui medicament s-au epuizat.

Președintele Colegiului Farmaciștilor din Olt, Luiza Drăgoi, a precizat că tabletele de Dexametazonă lipsesc din farmacii, însă sunt în stoc fiole. Problema este că mulți oameni evită să ia fiole, pentru că nu cunosc cadre medicale care să le administreze injectabil substanța. Mai mult de atât, puține cadre medicale s-ar încumeta să meargă acasă la un pacient care se află în carantină, după ce a fost confirmat cu COVID, având nevoie de echipament special.

„Nu avem tablete, dar fiole sunt, se fac ușor, sunt de 8. Nu ne panică, ca și substanță activă există Dexamentazona fiole. Oamenii spun că nu are cine să le facă, dar este o injecție care se face foarte ușor, nu este foarte mare. Tabletele erau de 4. Există deficit, pentru că se prescrie masiv. Fabrica nu a știut că va avea așa cerere. Produsul este adus în România de un singur furnizor, am vorbit la fabrică și mi s-a spus că următoarea livrare va fi la începutul lunii noiembrie, 5-6 noiembrie. Cred că tablete nu există la nicio farmacie din Slatina, pentru că vin foarte mulți oameni cu rețete. S-a mai făcut o livrare la nivel național, doar 90 de cutii, din cea de 20, ceea ce este foarte puțin. Să mai fie prin vreo farmacie, dar nu sunt cantități mari, pentru că nu au primit de câteva luni”, a spus Luiza Drăgoi.

Farmacistul a explicat că a crescut consumul de medicamente în ultima perioadă cu zece procente.

„Oricum creștea consumul de medicamente, pentru este sezonul virozelor. Nu am făcut așa o analiză, dar, probabil, că a crescut cu zece la sută”, a adăugat Luiza Drăgoi.