Terapie de ultimă generație pentru pacienții cu Parkinson, la Spitalul Slatina

0
442

Tratamentul cu apomorfină pentru pacienții cu boala Parkinson începe să fie administrat și la Spitalul Județean de Urgență Slatina, grație neurologilor slătineni, în frunte cu șeful secției de Neurologie, medicul Renică Diaconescu, și doctorul Mugurel Coteanu.

O pacientă de 70 de ani, din județul Olt, cu o formă gravă de Parkinson, ce era complet imobilizată la pat, a primit injecția cu apomorfină săptămâna trecută, rezultatele fiind îmbucurătoare.

Șeful Secției de Neurologie de la Spitalul Slatina, medicul Renică Diaconescu, a precizat că, după administrare, pacienta a putut să meargă, în condițiile în care era imobilizată la pat.

 „Acest medicament se adresează pacienților cu boală Parkinson evoluantă, complicată, când medicația clasică nu mai are efect, în sensul că tratamentul efectuate până acum nu îi mai dă pacientului confortul de a se mișca timp de 24 de ore. Atunci, când el se blochează, când efectul celorlalte medicamente nu dau randament, se  administrează această apomorfină. O injecție care se face subcutanat, pacientul își poate face singur, doza este testată de noi și i se dă la plecare. Când pacientul se blochează și nu mai poate să meargă, perioadă de off îi spunem noi, se administrează această injecție și se poate mișca din nou. O pacientă de 70 de ani, complet imobilizată, cu un Parkinson agravat, a fost testată cu această substanță, progresiv, până când s-a atins o anumită doză. Pacienta s-a dat jos din pat și a început să meargă. Vorbim de o pacientă complet imobilizată. Peste acest tratament este și celălalt cu pompă. Această pacientă va ajunge la administrarea cu pompă, pentru că în timp se va epuiza și acest efect”, a spus cunoscutul neurolog slătinean.

Tratamentul este gratuit, la nivel național fiind în derulare un program pentru pacienții cu forme severe de Parkinson ce sunt țintuiți la pat.

„Terapia există de peste 10 ani în lume, în România a intrat de puțin timp. Tratamentul este facil pentru pacienți mai ales că este gratuit, medicamentele sunt achiziționate de spital, este un Program Național, noi am cerut medicamentul, cinci cutii să începem tratamentul, încă nu a sosit, dar doctorul Coteanu, având acest pacient ce a fost de acord, a cerut firmei să ne aducă medicația de inițiere. Nu se poate administra medicamentul la pacienții care au Parkinson cu demență sau boli psihice, pentru că agravează această simptomatologie. Sunt foarte mulți pacienți în județ diagnosticați cu Parkinson. Monitorizarea unui pacient cu Parkinson nu înseamnă că din trei în trei luni aparținătorii vin să ia rețetă, trebuie să l vadă și doctorul, să vadă dacă îi ajustează medicația, cum evoluează medicația. Din păcate, foarte mulți aparținători spun că nu îi pot deplasa și vin după rețetă. Vrem să avem o nouă abordare a bolii Parkinson. Boala debutează cu mult înainte de apariția simptomelor, este o boală degenerativă, avem și pacienți tineri cu Parkinson, mai ales acolo unde este ereditară”, a adăugat doctorul Renică Diaconescu.

Neurologul Mugurel Coteanu a precizat că, prin administrarea acestui tratament, pacienții constată o îmbunătățire, fiindu-le redată speranța că se poate face ceva și pentru ei.

„Avantajul este al pacienților, în primul rând. Trebuie și un pic de speranță pentru acești pacienți, pentru că nu cred că se mai poate face ceva pentru ei. Ei nu cred că le poate fi mai bine. Pacienta are 70 de ani, ar trebui să-și ducă nepoții la grădiniță, să fie funcțională. Oportunitatea o stabilește doctorul împreună cu pacientul, putem trata mulți pacienți cu această injecție, nu avem un număr limitat. Este un medicament decontat de CAS Olt, nu este o sumă limitată. Trebuie doar văzuți, testați, apoi să li se administreze. Din păcate, sunt și pacienți care nu pot să tolereze acest tratament, pentru că are reacții adverse, deși din punct de vedere motor le ar face bine”, a spus neurologul Mugurel Coteanu.