Spitalul Balș încadrează medici pe perioadă determinată

0
339

Spitalul Orășenesc Balș încadrează medici pe perioadă determinată de șase luni, măsura fiind luată în contextul epidemiei de coronavirus.

Astfel, spitalul din Balș caută un medic specialist ORL-ist și un medic primar cu specialitatea Sănătate publică și management.

„Spitalul orășenesc Balș încadrează medici pe perioada determinată de șase luni, în conformitate cu prevederile art.16 din Decretul 195/2020. Cererile de angajare vor fi însoțite de un Curriculum Vitae care va conține obligatoriu și numărul de telefon. Acestea vor fi transmise pe email spitalul_balș@yahoo.com. Persoanele vor fi anunțate telefonic în momentul demarării procedurilor de anjajare”, se arată în comunicatul unității sanitare din Olt.