Primarul Rotea va investi 16 milioane de lei în Centrul de Primiri Urgențe de la Balș

0
970

În cadrul unei conferințe de presă pe care a susținut-o miercuri, 27 octombrie, la Primăria Balș, edilul Cătălin Rotea a prezentat realizările în primul său an de mandat. Astfel, unele dintre cele mai importante investiții au fost realizate la Spitalul Orășenesc Balș. Rotea și-ar dori ca Balșul să aibă un Centru de Primiri Urgențe modern, care ar însemna și degrevarea UPU Slatina. Proiectul se ridică la 16 milioane de lei, jumătate din sumă fiind pentru dotări.

„Studiul de Fezabilitate a fost finalizat, a fost finalizat și un studiu istoric necesar, la Direcția de Cultură, care ne-a dat tot sprijinul pentru ca acest Centru de Primiri Urgențe, care are 1.450 metri pătrați, se află în aria de protecție a unui monument istoric, iar pentru a primi avizul de la Direcția de Cultură trebuia făcut un studiu istoric că acest centru de urgențe nu afectează clădirea. E birocrație, dar o înțeleg! Și studiul istoric este finalizat, așteptăm avizul de la Direcția de Cultură, după care putem să spunem că suntem în linie dreaptă pentru găsirea finanțării. Este un proiect major, este un proiect de 16 milioane lei, care presupune construcții în valoare de 8 milioane lei și dotări de 8 milioane de lei, adică un computer tomograf, un aparat de radiologie nou și restul dotărilor aferente unui CPU modern. Transformarea unei camere de gardă a Spitalului Balș, care are două paturi și n-are medic de gardă, într-un centru de primiri urgențe, va ajuta, este vital pentru locuitorii Balșului și pentru cei din localitățile învecinate, va ajuta, pe de altă parte, pentru reducerea fluenței către Unitatea Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Slatina, mai ales în aceste vremuri de pandemie”, a declarat edilul orașului Balș.

Rotea a trecut în revistă și investițiile ce au fost realizate în unitatea medicală pe parcursul acestui an, dar și ce lucrări vor fi demarate.

 „La Spitalul Balș s-au finalizat lucrările de reabilitare pentru: dispensarul TBC, laborator, secția Cronici, a fost împrejmuită unitatea medicală cu un gard nou, au fost făcute lucrări de amenajare peisagistică de spații verzi în curte și arată efectiv ca un parc și a fost reabilitată termic policlinica. Urmează în acest an sau în anul viitor, în cazul în care nu vom mai întâmpina rezistență din partea unor foști funcționari, actuali funcționari ai fostului regim din cadrul Spitalului Balș, lucrări la secția Pediatrie, reabilitarea Radiologiei, reabilitarea bucătăriei, construcția unei noi spălătorii și reabilitarea corpului administrativ care este o clădire istorică ce datează din anul 1908, dacă nu mă înșel. După ce vom finaliza aceste lucrări, zic eu, cel târziu în vara anului viitor, tot spitalul, care nu e un spital mare, de altfel, va fi reabilitat integral. Rămâne doar să creștem calitatea serviciilor medicale, rămâne să extindem serviciile medicale, cum vă spuneam și acum șase luni, pe partea de Urologie și Endocrinologie, suntem în curs de avizare a acestor cabinete, vom mai suplimenta cu niște posturi și rămâne crearea unui Centru de Primiri Urgențe (CPU)”, a adăugat primarul.