PATRU UNITĂȚI SANITARE DIN OLT VOR FI CONSTRUITE/ REABILITATE ȘI DOTATE DE MINISTERUL LUCRĂRILOR PUBLICE

0
525

Reabilitarea și dotarea unităților sanitare din Olt, se numără printre prioritățile  Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației (MLPDA).

Patru astfel de proiecte destinate județului Olt au fost prinse în lista-sinteză a obiectivelor din Subprogramul ”Unităţi sanitare”, venind, astfel, în sprijinul comunităților locale care nu au acces la servicii medicale moderne, la standarde europene.

Este vorba despre investiții pe care Compania Națională de Investiții (CNI) le va face la Caracal, Slatina, Urzica și Verguleasa, construcții noi, dar și  reabilitări, modernizări și dotări pentru spitale și dispensare medicale, toate necesare comunităților oltene. De altfel, lista-sinteză aprobată la MLPDA cuprinde 326 de unități sanitare care vor fi construite, modernizate și dotate la nivelul întregii țări.

Iată lista cu obiectivele de investiții din Olt:

Caracal- Spitalul Municipal Caracal, centrul de primiri urgențe-reabilitare și modernizare:

Slatina- Reabilitare și relocare spații medicale din pavilionul central al Spitalului Județean Slatina;

Urzica-Construire și dotare dispensar medical în comuna Urzica;

Verguleasa- Construire și dotare dispensar uman in comuna Verguleasa;

Totodată, Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației acordă o atenție deosebită modernizării sistemului medical și din fonduri europene, asigurând finanțare, prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020, atât pentru construirea spitalelor regionale de la Iași, Cluj și Craiova, cu o valoare totală de 1,64 miliarde de euro, cât și pentru achiziționarea de echipamente medicale, pentru dotarea spitalelor din România, în lupta împotriva pandemiei generate de SARS-CoV-2. De asemenea, prin Axa Prioritară 8 a POR, MLPDA are în derulare 329 de proiecte, în valoare totală de peste 3,5 miliarde de lei, care vizează infrastructura de sănătate și cea socială.