Pacienții nu trebuie să plătească testul Covid-19 la internarea într-o unitate sanitară

0
132

Unităţile sanitare publice au obligaţia de a asigura accesul pacienţilor la servicii medicale fără prezentarea rezultatului unui test pentru detecţia infecţiei cu virusul SARS-CoV-2.

Costurile activității de screening sunt suportate de către unitatea sanitară publică din venituri proprii. Astfel, pacienții nu trebuie să plătească testul COVID-19 la internarea într-o unitate sanitară publică.

Potrivit Ordinului Ministrului Sănătăţii nr. 2.675 din 8 septembrie 2022, pentru aprobarea unor măsuri ce se aplică de unitățile sanitare, în domeniul sănătății publice, în situații de risc epidemiologic de infectare cu virusul SARS-CoV-2, unităţile sanitare publice au obligaţia de a asigura accesul pacienţilor la servicii medicale fără prezentarea rezultatului unui test pentru detecţia infecţiei cu virusul SARS-CoV-2.

În vederea prevenirii și limitării infecţiilor asociate asistenţei medicale, unitățile sanitare publice pot organiza testarea pacienților pentru detecția infecției cu virusul SARS-CoV-2, în cadrul activității de screening la internare.” transmite CAS Olt.