ISU Olt, controale pe Secțiile ATI ale spitalelor din Slatina și Caracal

0
210

În contextul tragediei de la Spitalul Piatra Neamț, unde zece pacienți ce erau intubați pe Secția de Anestezie Terapie Intensivă au murit sâmbătă, 14 noiembrie, specialiștii ISU Olt au demarat, luni, 16 noiembrie, controale în spitalele din Olt, urmărindu-se respectarea normelor în vigoare privind apărarea împotriva incendiilor, mai ales că sute de pacienți olteni primesc oxigen, în această perioadă, din cauza afectării pulmonare ce este dată de virusul SARS-COV2.

„Începând cu dată de 16 noiembrie, din dispoziția Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, inspectorii de prevenire din cadrul ISU Olt vor desfășura controale la secțiile ATI din cadrul spitalelor din județ ( Spitalul Slatina și Spitalul Caracal)”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Olt, Alin Băsășteanu.