Chirurgul de la Spitalul Slatina, medicul Radu Ene: „Incidența cancerului a crescut”

0
469

Reprezentanții Spitalului Județean de Urgențe Slatina au organizat un sector special în Blocul Operator și Terapie Intensivă pentru pacienții care sunt confirmați cu virusul SARS-COV2 și au nevoie de intervenții chirurgicale. Operațiile pacienților care au COVID și au nevoie urgentă de intervenții nu vor mai fi amânate.

Chirurgul Radu Ene a precizat că la Spitalul Slatina nu au fost pacienți cu intervenții chirurgicale amânate. Medicul a vorbit și despre creșterea incidenței cancerului, lucru observat de toți specialiștii de la nivel național.

„Patologia non-covid există în continuare, avem permanent pacienți cu cancer, cu politraumatisme, cu accident vascular cerebral, cu infarct. Incidența cancerului a crescut, nu numai la noi în spital, ci în România, peste tot patologia oncologică a crescut. Nu este o consecință a faptului că pacienții au avut mai greu acces la servicii medicale, pentru că în Spitalul Slatina am încercat să rezolvăm toată patologia oncologică, și chiar am reușit să o rezovăm, vă spun asta ca și chirurg. Nu am avut cazuri cu indicație chirurgicală și să fie amânate. Privind reorganizarea Spitalului Slatina, ideea a fost să menținem cât mai mult activ din numărul de paturi, ținând cont că este spital de urgență, are cea mai mare adresabilitate din județ. Practic, noi nu putem să fim doar spital COVID, ci suntem principalul spital non-covid din județ care trebuie să trateze toate urgențele județe și apoi patologia COVID. Din această cauză, am considerat că trebuie abordată o strategie în etape”, a spus medicul Radu Ene în cadrul unei conferințe de presă de la Spitalul Slatina, ce a fost organizată zilele trecute.

Chirurgul slătinean a precizat că intervențiile chirurgicale la pacienții confirmați cu SARS-COV2 sunt greu de realizat, medicii fiind nevoiți să intre în sala de operație în costume speciale, astfel încât să nu se infecteze. Mai mult de atât, medicul de la Spitalul Slatina spune că în țară au fost medici care au leșinat în blocul operator, după ce au fost nevoiți să stea ore în șir în echipamentul special.

„Este dificil pentru noi să operăm pacienții COVID, pentru că sunt măsuri speciale de precauție. Este un halat special prin care mișcarea este mult îngreunată, arderile sunt foarte intense, adică temperatura este foarte ridicată în  interiorul costumului și este mai greu să operezi. La început a fost foarte greu, știu colegi din țară care au leșinat în timpul intervențiilor chirurgicale din cauza transpirației excesive”, a adăugat chirurgul Radu Ene, care este și purtătorul de cuvânt al unității medicale din Slatina.