Cadrele medicale nu se înghesuie să vină la SJU Slatina

0
871

Medicii sunt printre cei mai căutați specialiști din județ. Asta o demonstrează numărul mare de funcții vacante în acest domeniu, în special în unitățile medicale din satele și orașele oltene. Directorii instituțiilor medicale spun că condițiile de muncă precare și salariul prea mic „îi alungă” pe doctorii olteni de acasă.   

Recent Spitalul Județean de Urgență Slatina a anunțat un nou concurs în urma căruia să se angajeze medici la ATI, UTS Slatina, Oftalmologie, Medicină Internă și Cardiologie.  Potrivit reprezentanțolor SJU Slatina pentru acest concurs s-au înscris deocamdată câte doi medici la Oftalmologie şi Medicină Internă, iar la Cardiologie unul. Nu a fost însă nimeni interesat de posturile de la ATI şi UTS. La acest moment cei din cadrul instituției sunt în faza în care se constituie comisiile de concurs, urmând a fi detaliată şi data examenului.

Potrivit ultimelor statistici, în sistemul de sănătate sunt angajați peste 12.880 de medici, de diverse specializări. În 2016, de exemplu, numărul doctorilor angajați în instituțiile medicale din țară s-a redus cu aproape 170 de specialiști, față de anul precedent – 2015. Nici personalul medical mediu nu este mai motivat să rămână în sistemul de sănătate chiar dacă salariile au mai crescut. În 2017 numărul acestora s-a redus cu aproximativ 640 de specialiști.